Stațiunea Lacul Sărat

Amplasament geografic

Situată în partea de est a României, în Bărăganul de Nord, stațiunea se gasește la o distanța de numai 5,5 km. de municipiul Brăila. Înconjurată de un parc de 40 ha (30 ha pădure și 10 ha zona verde ) acesta conferă un cadru deosebit de pitoresc atât prin monumentalitate, cât și prin vechime, stațiunea Lacul Sărat fiind o adevarată oază de verdeată cu efecte benefice asupra corpului uman.

 Factori naturali de cură

Apa minerală din lac clorurosodică, sulfatată, magneziană concentrată; 
Nămolul sapropelic din lac; 
Bioclimat excitant de stepa.

 Indicatii terapeutice

Afecțiuni reumatismale articulare degenerative (artroze ale membrelor, tulburari de sciatica ale coloanei vertebrale si ale membrelor inferioare, preartroze la hiperponderali si obezi) 
Afecțiuni reumatismale articulare inflamatorii (poliartrita reumatoida, spondilita) 
Afecțiuni reumatismale abarticulare 
Afecțiuni posttraumatice 
Afecțiuni neurologice periferice (pareze ușoare și paralizii periferice ale membrelor, sciatica, nevrite, poliradiculonevrite, sechele după poliomielita, atrofiile muschiulare și mielita cronica) 
Afecțiuni ginecologice (insuficiență ovariană, metrite, vaginite, cervicite cronice).

 Contraindicații

Boli infecțioase 
Stări febrile 
Tumori maligne 
Stări hemoragic 
Guta 
Astma 
Boli de inima 
Afecțiuni ale rinichilor 
Gastroenterite.

 Acces

Rutier: DN 2B Buzău - Brăila, DN 21 Slobozia - Brăila, DN 22 Brăila - Râmnicu Sărat 
Feroviar: gara Lacul Sărat sau gara Brăila (pe ruta București - Făurei - Brăila) și din Brăila cu tramvaiul (5,5 km.) pâna în stațiune.

 Scurt istoric

Primele informații referitoare la această zonă a Brăilei ne parvin din timpul domniei lui Vlad Tepes. O serie de legende locale amintesc de faptul că în pădurea de la Lacul Sărat, domnitorul a tras în țeapă pe turcii capturați cu prilejul campaniei din 1462 de la Brăila. Se știe precis faptul că în campania sa împotriva domnitorului muntean, sultanul Mahomed al II-lea cuceritorul Constantinopolului, a trimis la Brăila pe Hamza - Beg șeful vânătorilor imperiali. Acesta a fost capturat de oștenii români și păzit până la întoarcerea voievodului român ce se afla în expediție pe malul turcesc al Dunării. Hamza - Beg și însoțitorii săi au fost executati prin tragere în țeapă la sosirea domnitorului. Ulterior turcii, după transformarea Brăilei în anul 1540, aflând de la localnici despre efectele binefacatoare ale lacului, l-au folosit drept scăldătoare atât pentru ei cât și pentru cai. O serie de informații atestă că lacul era păzit în acest scop de oameni speciali platiți de către autoritațile raialei. Dupa eliberarea de sub stapânirea otomana în anul 1829 și reintroducerea administrației românești, autoritățile locale au luat o serie de măsuri astfel încât pe la 1850 eficacitatea apei și a nămolului fiind deja recunoscute în întreaga țara. Deși cunoscută din anul 1850 prin calitațile superioare ale apei și nămolului fața de alte lacuri similare din Italia, Suedia, Austria, abia în urma cu 20 de ani a fost admisă în rândul stațiunilor importante ale țării. Avându-se în vedere calitățile apei lacului și ale nămolului sapropelic, în anul 1978 s-a dat în folosința un Complex Balnear în a carui baza de tratament se efectuează zilnic până la 500 proceduri. 

Tipuri de proceduri

Laser, bai galvanice, kinetoterapie individuală și în grup, băi de sare la cadă, băi de nămol, împachetări generale cu nămol, cataplasme cu nămol, duș subacval, băi de lumina, băi galvanice, diadinamice, ultrasunete, ultrascurte, magneto-diaflux, infraroșii, solux, ultraviolete, acupunctura, iono-galvanizari, aerosoli, masaj, gimnastică medicală, bazin kinetoterapie. 

Compozita resurselor balneare

Apa minerală din lac are o mineralizare totală de 83,955 mg/l iar nămolul sapropelic din lac este negru-albastru onctuos, cu miros pronunțat de hidrogen sulfurat, abundent în substanțe minerale ( circa 41 %) și organice ( circa 30%) cu un conținut de 62,3 g% apa. 

Împrejurimi, atractii turistice

Delta Dunării - rezervație a biosferei inclusă în patrimoniul universal UNESCO; 
Litoralul Mării Negre cu salba sa de stațiuni; Mânăstirea Cocoșu, Cetatea Enisala, Tulcea ( Muzeul Deltei Dunării) 
Smârdan 
Munții Măcinului 
Galați (Biserica Cetate Sf. Maria construită în 1674 de către domnitorul Vasile Lupul, Piața Primăriei proiectată dupa planurile arhitectului Ion Mincu în 1911, Casa Memorială Alexandru Ioan Cuza întemeietorul statului român modern prin realizarea unirii din 1859, Biserica Episcopală a Dunării de Jos, Faleza Dunării) 
Gradina Publică, oază de vegetație având cea mai veche construcție "Castelul de apă" 
Expozitia memorial Dumitrescu Panaitescu Perpessicius, poet critic și istoric literar; 
Casa memorială "Panait Istratidin Gradina Publică 
Biserica Greacă - construită în 1872 
Muzeul Brăilei - secția etnografie - clădiri cu arhitectura specifică 
Parcul Monument ce se întinde pe o suprafața de 90 ha 
Faleza Dunării cu o lungime de 7 km 
Biserica "Sfintii Arhangheli unica biserică ortodoxă din România fără turle ( biserica este o fosta geamie transformată în biserica ortodoxă , după Pacea de la Adrianopol din 1929) 
Mânăstirea din lemn din Stațiunea Lacul Sărat.

 Artizanat

Împletituri din paie și stuf

 Specialități gastronomice

Deliciul Unita, plachie de crap a la Braila, crap umplut cu farsă de legume, ficaței de pasăre și ciuperci a la Brăila, Popiette Dunărene, rulada de piept dezosat