Stațiunea Sângeorgiu-Mureș

Localitatea Sângeorgiu de Mureș se află pe drumul european E60 către Reghin, la o distanță de 6 km de centrul orașului Târgu Mureș, pe malul stâng al râului Mureș, la poalele dealurilor ce îl însoțesc la sud- est.Este reședința comunei Sângeorgiu de Mureș.

Satul Sângeorgiu de Mureș este atestat documentar in anul 1332, cu numele de Sancta Georgia.

Comuna Sângeorgiu de Mureș prezintă o serie de particularități fața de alte așezări rurale și anume: este asezată la zona de confluența între dealurile subcarpatice, lunca Mureșului și Câmpia Transilvaniei, are o vechime de peste 700 de ani, are o populație eterogenă de peste 8000 de locuitori și aspecte socio-culturale specific.

Zona este comoara infinită a artei populare, a obiceiurilor și a tradițiilor. Regiunea are un puternic caracter rural. Satele, tradițiile bine păstrate și porțile tradiționale sunt foarte atractive pentru turiști.
Ornamentarea porților tradiționale reflectă talentul și ingeniozitatea locuitorilor. Dintre meștesugurile populare tradiționale trebuie menționate sculptura, filiatura de lână, ceramică, filiatură de paie, albinăritul, olăritul, scrisul pe ouă dar nu putem uita nici fierariă și dulgheritul. Aranjamentul diferitelor ornamentele sculptate în lemn, care sunt aproape de perfecțiune, se bazează pe simțul meșterului formând astfel o lume de basme, unde există alături forme abstracte geometrice și simbolice și diferite motive botanice, animaliere, cosmice și religioase.

Factori naturali de cură

Băile Sărate de la Sângeorgiu de Mureș se găsesc la câțiva kilometri de centrul orașului Târgu Mureș (345 km distanța fața de București), în localitatea Sângeorgiu de Mureș. Aceste băi au fost descoperite la începutul anilor 1900, când s-a forat în zona pentru a se căuta gaz metan (care în Transilvania are cea mai mare puritate din lume, de 99,99%), dar în schimb s-a găsit apă sărată. Apa este extrasă de la o adâncime de 900 m și are in compoziție săruri minerale speciale (calciu, magneziu, potasiu, azotați). Cel mai important este iodul, aici găsindu-se cel mai mare conținut de iod din Transilvania (11,4 mg/l), cunoscut ca având un rol foarte important pentru organismul uman.

Apele sărate de la Sângeorgiu se aseamănă cu izvorul principal Szobranc, Elveția, precum și cu apele de la Untere-Quelle din Elvetia, cele din urma conținând cu mult mai puțin hidrogen sulfurat și numai pe jumătate cloruri de sodiu comparativ cu apele de la Sângeorgiu de Mureș.

Obiective turistice în zona

Rezervația Naturală Arpășel
Mărginimea Sibiului, România
Obiective turistice în categoria: Parcuri și rezervații naturale
Având o suprafaţă de 736 ha, Rezervaţia Arpăşel, este situată pe versantul nordic al Munţilor Făgărăş, cuprinzând etajul alpin, subalpin şi montan superior, de la 2.500 m la 1.000 m altitudine. 

Castelul Bethlen - Haller, Cetatea De Baltă - Albă
Transilvania, România
Obiective turistice în categoria: Cetăți și castele
Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă este situat în partea de nord-est a localităţii, fiind menţionat documentar din secolul al XVII-lea. Între anii 1615-1624, a fost ridicat după modelul castelului Chambord din Franţa, de către principele Transilvaniei Gabriel Bethlen.

Cetatea Făgăraș
Transilvania, România
Obiective turistice în categoria: Cetăți și castele
Cetatea Făgărașului este cel mai impunător monument al ținutului, unul dintre cele mai mari și mai bine păstrate din întreaga țara și chiar din Europa.

Cetatea Rupea
Transilvania, România
Obiective turistice în categoria: Cetăți și castele
Cetatea Rupea este situată în localitatea Rupea din județul Brașov pe un masiv de bazalt, în apropierea drumului ce leagă Transilvania de Moldova și Țara Românească. Cetatea Rupea a fost ridicată pe ruinele unor cetăți mult mai vechi, încă de pe timpul dacilor numită Rumidava, fiind pe o poziția înaltă, de pe dealul Cohalmului, iți oferă o priveliște până pe Podișului Târnavelor și o transformă într-o locație strategică de învidiat.

Cetatea Alba Carolina
Transilvania, România
Obiective turistice în categoria: Cetăți și castele
Cetatea Alba Carolina este cea mai importantă atracţie turistică din municipiul Alba Iulia. Contruită în perioada anilor 1714-1738, este considerată cea mai reprezentativă fortificaţie bastionară de tip Vauban din România, sau chiar din sud-estul Europei.

Cetatea Medievală Târgu Mureș
Transilvania, România
Obiective turistice în categoria: Cetăți și castele
Cetatea medievală se află în centrul municipiului Târgu Mureș. Construită la începutul secolului XVII, având ziduri și bastioane puternice, bine păstrate până astăzi, cetatea prezintă în incinta acesteia o biserică reformată cu o arhitectură gotică din secolul XIV-lea.

Castelul Korniș
Transilvania, România
Obiective turistice în categoria: Cetăți și castele
Castelul Korniș se găsește pe teritoriul localitatii Mânăstirea, județul Cluj și este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale județului Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Cultelor din România în anul 2004. Clădirea principală a castelului a fost construită de către Kristóf Keresztúri între anii 1573-1593, în stilul renascentist. În cursul timpului, castelul a fost mereu completat cu clădiri secundare pe forma unei incinte patrulatere.

Turnul Croitorilor - Sighișoara
Transilvania, România
Obiective turistice in categoria: Cetăți și castele
Turnul Croitorilor este situat în zona celei de a doua porţi de acces în cetate, el mai fiind numit şi Turnul cel mare al Porţii din spate. Datând probabil de la sfârşitul secolului al XIII-lea, ori din secolul al XIV-lea, el ni se înfăţişează cu arhitectură de o mare simplitate şi masivitate.

Cetatea Slimnic
Transilvania, România
Obiective turistice in categoria: Cetăți și castele
Cetatea de la Slimnic, unul dintre cele mai importante obiective turistice ale judeţului, aflată pe lista monumentelor istorice, aşezată la marginea fostului scaun al Sibiului, înainte de dealurile care îl despărţeau de scaunul Mediaşului, a fost ridicată în întregime din cărămidă, zidurile exterioare fiind sprijinite de contraforţi în trepte.

 Cetatea Mediașului
Transilvania, România
Obiective turistice in categoria: Cetăți și castele
"Civitas Mediensis" și-a conservat trecutul istoric în 17 turnuri și bastioane, ziduri multiseculare înalte de peste 7 metri, 3 porți principale și 4 secundare de acces în vechea cetate. 

Palatul Principilor
Transilvania, România
Obiective turistice in categoria: Cetăți și castele
Situat în Alba Iulia în vecinătatea Catedralei Romano-Catolice, Palatul Principilor a fost ridicat în secolul al XV-lea. Acesta joacă rolul unei reședințe a principilor Transilvaniei, fiind modificat și extins în secolele al XVI-lea–al XVII-lea.

 Catedrala Ortodoxă Înălțarea Domnului - Târgu Mureș
Transilvania, România
Obiective turistice in categoria: Biserici
Catedrala ortodoxă Înălțarea Domnului este cel mai mare edificiu religios din Târgu Mureș si a fost construită în centrul orașului (în prezent Piața Trandafirilor) între anii 1925 - 1934 la inițiativa protopopului Ștefan Rusu, în locul celebrei fântâni cântătoare a lui Bodor Péter. 

Palatul Culturii - Târgu Mureș
Transilvania, România
Obiective turistice in categoria: Clădiri istorice
Palatul Culturii, situat în centrul orașului Târgu Mureș, este una din cele mai reprezentative clădiri ale localității. Palatul a fost construit între anii 1911 - 1913 de edilul orașului, Bernády György.

Bastionul Croitorilor
Transilvania, România
Obiective turistice in categoria: Cetăți și castele
Bastionul Croitorilor este unul din puținele turnuri de fortificație care au făcut parte din Vechea Cetate a Clujului și care s-a păstrat intact până în zilele noastre. A fost finanțat de breasla croitorilor din Cluj. Fiecare bastion (turn) al zidului medieval de apărare a fost finanțat de altă breaslă (croitori, cizmari, tâmplari, săpunari, rotari, olari, zidari, curelari etc).